|
| |
GEORG SCHERG
din ciclul
Sommerliches Divertimento / Divertisment estival
SPERIETOARE DE CIORI
Oricine are câte o păsărică
chiar de nu recunoaşte la adică,
se umflă-n pene, mincinos din fire.
El zilnic o alintă şi-o hrăneste
sau, însuşi, jalnic se ofileşte,
geaba trăgând cu ochiul la mărire.
Chiar piţigoiul, cât de mărunţel,
e recunoscător cum se pricepe el,
îi ciripeşte la urechi o lăudare.
Un şoim sau un erete de abia,
(jocul, nici unul nu i l-ar strica),
îi cântă pofta lui de vânătoare.
Dintre nenumărate poţi alege,
blânde ori aprige, vioaie sau blege,
deja alegerea succesul hotăreşte:
buhă, egretă, porumbel, canar,
colibri, papagal, vultur stârvar
sau corbul care ghinion vesteşte.
Iar câte unul le hrăneşte-n stol,
nebun după tril, fluierat şi tremol,
de găinaţ aproape sufocat.
Desigur fără doar şi poate,
penajul i-a crescut deja pe spate
şi-n felul lui, e vultur gulerat.
Prostia, ea eforturi nu prea costă,
sperietoarea-i o invenţie anostă
în care crede doar cine-a scornit-o.
Noi pentru ea nu am cruţa nimica
şi ne-ocrotim cu grijă păsărica
ce demult mintea ne-a răpit-o.
CÂNTECUL CIORII
Cântă, suflet, chiar ciufulit
şi negru ca o cioară,
oricât de tulbure-ai privit
orice te înconjoară.
Ori chiui vesel, ori boceşti,
asa e viaţa, drum deplin
nu ai pe-alături, ci doar prin,
chiar de mai rătăceşti.
De nu cânţi, fluieri sau glumeşti
nicicând, unde-i norocul?
De nu-ţi faci bucurii, gândeşti
că-n aiureli li-e locul.
Dar oricât aiurezi de tare,
nu dai de armonie.
Deci lumea găunoasă-ţi pare,
cuvântul – ironie.
Dar unei ciori, a croncăni
i-ajunge pe deplin.
Nu vrea să ia, cu viclenii,
nimic de la străini.
MĂRUL
Nu ştiu zău, cu iubire oare
m-atrage a ta fire,
dacă-mi eşti binevoitoare,
sau e doar amăgire.
Mărul din Eden l-ai cules,
însă l-ai şi păstrat.
Iubiri aprinse, ştiu, ades
se şi sting imediat.
Dar ce ştiu eu despre iubire,
sau ştie vreun sofist?
Dracul e egoist din fire,
nimeni complet altruist.
El măcar linistea-şi doreşte,
căci ea i-e sfântă tare,
şi cu-ntrebări de-l încolţeste,
vreunul, ce-i şi ce pofteşte,
o şterge-n graba mare.
GOLIAT
Lăcusta, numele-o trădează,
e-o bestie-ngrozitoare.
De-i căşunează, ripostează:
nu zgârie, muşcă, dar cutează
pe negândite şi vitează
să lupte cu oricare.
Îţi sare-n ochi când nu gândeşti,
de te răstorni de frică,
nici nu e chip s-o ocoleşti.
Morala poţi să o citeşti
la Solomon: cât te păzeşti,
tot prost eşti, la adică.
De vrei să chemi în ajutor,
de frică îndrăznind
s-o prinzi, să fii învingător,
n-ajung răbdare, trudă, ori
să te-nchini, poţi fi vrăjitor,
deja o vezi fugind.
De cel ca tine furişat,
ca Goliat, greu şi mare,
ea se fereşte imediat,
de hoit, capcană şi-nţepat.
Îi eşti scârbos şi deşucheat
din cap până-n picioare.
ARTĂ ŞI NATURĂ
Am cercetat al lumii orând
şi-o fac mai departe, cu zel.
Pe unii, Evrika strigând
i-aud, ştiu fel de fel.
Cunosc şi ursul după bla-
nă, am multă răbdare.
să-mi pună, nimeni n-ar putea
o barbă aşa de mare.
Eu apă la izvor nu car,
nici flori pe câmp în mai,
la castraveţi n-am grădinar
şi nici un măr în rai.
PĂPĂDIA
Sunt flori de tot felul – cine nu ştie?
şi oameni diferiţi, iară şi iară,
cei prefăcuţi, cu orice te îmbie,
există moralisti şi pierde-vară.
Le recunoşti după miros şi formă,
iar pe făţarnici după nasul gros.
Unii se-abat prin izuri de la normă,
mizează pe extazul prin miros.
Dar floarea asta minunată: cer,
soare, pământ şi lună, stea eternă,
e una totul, un rotund mister
fără sfârşit, o magică lanternă.
Cu cât e chipul nopţii mai întunecat,
cu-atât mai clar şi mai adânc sporeşte:
totul pluteşte dar stă nemişcat.
Doar vântul licăreşte şi sclipeşte.
Doar ţelul lui e pus în adieri,
doar el în risipire se-mplineşte,
poznaşul lumii, însă nicăieri
nici o sămânţă nu şi-o iroseste.
Din volumul Georg Scherg
Sommerliches Divertimento / Divertisment estival,
cu desene de Traian Gligor, Leonberg 1998
traducere de Dan Dănilă
back
|
