Neliniştea din cuvinte
Editura Galateea 2004 – Colecţia de poezie
***
Semnul mut de întrebare,
chipul peste care trece
soarta ca o umbră rece
pe sub masca temătoare.
Nu ştiam că o să sece
a mirărilor ardoare.
Semnul mut de întrebare,
chipul peste care trece.
Ieri nu mai aveam răbdare,
azi aş vrea să se înece
sub tăcere grea, să plece
litera iscoditoare.
Semnul mut de întrebare.
AL CINCILEA ANOTIMP
Precum o pată purtată de mult
pe iris deschisă, reproş dureros,
cuvântul tabu şi nemângâierea :
ca o iubire veche, ca un tumult,
sub pielea desenată până la os
de o cerneală neagră ca fierea
voi descrie inima frântă, de neînţeles
de acei care ascultă doar muzică lină –
voi cei rămaşi încă puri, poate doar voi,
sau poate vocea şoptită dintr-un eres ;
dar cine aude sau cine să fie de vină
printre cei reculeşi pe sub os de eroi
de când vorbesc cu pietrele-cristale
am cunoscut simfonia destinului-om,
de la fetus până la ultima răsuflare
destinul e hartă impură pe palmele goale :
el e mult mai simetric decât oricare pom
dar fără rădăcini dulci sau amare
de aceea absintul e soră cu nuanţa de verde
şi niciodată nu încolţeşte doar pentru noi,
pentru cei căzători din acelaşi olimp,
de aceea oricare poveste rămâne, se pierde,
de neînţeles ca un spirit de humă-noroi,
iar tristeţea aceasta e al cincilea anotimp...
POVESTEA MORTARULUI
Şi a zugrăvelilor vechi
cu multe file ca o ceapă
de citit fără lacrimi
uite aici incendiul
aici inundaţia
acolo chiriaşul cu pipă
ici humele noastre
din zece în zece ani
şi noi printre ele
valsând, valsând
într-o noapte cu lună
VEŞTI
Se duse şi mileniul ăsta
ca ultima ţigară
şi nu mai vezi gunoieri să le ceri
amintiţi-vă bine
anul acesta se împlineşte ceva
de o importanţă
capitală a unei ţări balcanice
câinilor,
ne e milă de voi
mai bine renunţăm la mănuşi
în zi de alegeri
guvernele vin şi trec
prin gubernii
fantoma revizorului
stârneşte doar râsul
* * *
A căzut păltinişul în memoria lor
s-au strămutat capitalele de suflet :
cine să mustre bătrâneşte rătăcirea
când până şi ceaţa renunţă
dacă şi coarda de cerb sună dogit
şi amintirea îşi scutură coama
ca bradul uitat prin cămările noastre
şi drumul acesta ni s-a închis –
ne blestemă doar tăcerea din prag
pe când faţa lunii vândută şi ea
în parcele îşi caută zadarnic eclipsa,
de când puţini pelerini mai cutează
să-şi poarte pe acolo umbrele grele –
a căzut păltinişul în memoria lor...
* * *
Degustător al toamnelor târzii
abia îmi amintesc floarea de tutun
pândind fiorii lacului brumat
parcă îmi aud deodată inima
spre dimineaţă cum se apleacă trandafirul
înspre braţele noastre încrustate
când tăcerea dintre verbe
e lebăda ce renunţă la moarte
precum fluturele nou născut
dimineaţa îşi zvântă aripile
* * *
În seara asta, palidă şi trasă,
un rest umil al serii din ajun,
trag fluturii la lampă şi se lasă
un frig ce nu îl stinge vinul bun,
nici teracota strâmbă, nici pisica,
nici greierele casei, musafirul –
auzi păianjenul cum toarce frica
şi câteodată înădeşte firul
apoi, un foşnet tot mai desluşit –
o aripă-n bătaie tot mai rară,
sau poate vântul doar, pornit
să frunzărească iedera pe-afară
auzi armatele de cari în lemn,
eşti omul singur aşezat la masă,
se stinge tot oraşul ca la semn,
în seara asta, palidă şi trasă.
* * *
Dar şi în ochii câinelui vezi peisaje triste
cu linii tremurate şi oameni dormind
sub pomii nerecunoaşterii de sine
cu pumnul sub ceafă pe când botul lui umed
le adulmecă suflarea nevăzută dar grea
şi rareori i-adumbreşte pupila o mână
pornită să-l mângâie între urechi
fără bâtă sau laţ să-i sugrume
lătratul când vorbele nu-l mai ajung
oglinzile aburite ne privesc tăcute
perspectivele ne conţin mai demult,
din ele ne desprindem ca frunzele,
cădem bolnavi de amnezia culorilor
cu părere de rău, foşnind inutile
silabe despre anotimp, rostul anilor,
deşirând aerul imprimat cu motive
fugite din rame şi negre pupile –
chiar şi în ochii câinelui sunt peisaje...
CĂLĂTORIE
Uneori, recitind, parcă îţi trec privirile
prin file, ca printr-o lentilă cam fumurie
care nu numai măreşte, apropie, ci totodată
deschide perspective dintre cele mai ciudate
şi devii saşiu de mirare cu ochi de cameleon
că vezi cam trei sute şaizeci de grade şi ceva,
prin globul translucid ca o meduză
pe toţi acei care s-au călătorit căutând
şi pe întorşii care n-au găsit lăudate izvoarele
visurile adevărate sunt cele despre expediţii,
crime şi dragoste – orice altceva nu contează,
e chiar mai bine să le uiţi, fulgerător,
în clipa chiar în care deschizi pleoapele,
să reciteşti numai visări clasice, vise fluvii,
aproape coşmare, reverii mai prelungi,
antologii de himere, prin culoarele
interminabile ale bibliotecilor de sub frunte
* * *
Cuvintele au fost dintotdeauna
ca nişte pietre într-un râu de munte
dar limba cui va fi să le ridice
să le împingă iar către izvoare
să le priceapă cu uimire unda
care nu se opreşte niciodată,
să pizmuiască umbra sau silaba
că nu-s statornice precum e prundul
şi chiar tăcerea care ne-mpresoară
e ca o piatră aşteptând în gură
ca oul să dospească fără grabă
şi să renască poate într-un cântec
nu-i reazem pe cuvinte ca pe aer
dar fiincă lumea-i albie secată
şi doar când adormim simţim plutirea
vom curge înspre bănuite ţărmuri
de fapt nu ştie nimeni să înoate
suntem doar nişte respirări sub ape
şi confundăm ozonul cu lumina
când fiecare îşi cunoaşte visul
sau propriile meandre printre alţii
printre priviri ca nişte mâini întinse
ca două mreje lacome pe care
le pune omul singur când e lună
uitarea e ieşirea spre oceanul
pe care într-o lacrimă îl ducem :
ca valurile fără de astâmpăr
cuvintele au fost dintotdeauna.
POARTA ORIENTULUI
Nu, noi nu am rămas de căruţă,
pietonii abia mai au loc pe trotuare
de atâtea limuzine, viaţa miroase
a benzină, a cauciuc ars, ce busuioc,
aproape totul e cu o treaptă mai sus
căderile sunt deci senzaţionale,
dar bandiţii dau lecţii de morală,
marii escroci dorm în parlament,
demagogii zâmbesc în manuale
nebănuite secte balcanice auresc
monezile cu efigii guşate multiplu,
parlamentul are vacanţă monşer,
se face politică la frizeria din colţ
sub foşnetul bricelor pe gâtlejele
managerilor în concediu prelungit,
astăzi rachetele sunt atât de precise
că poţi să razi mustaţa unui dictator
pe când îşi fredonează melodia preferată
sub grădinile edenului, chiar sub pomul
cunoaşterii lângă obuze cu cuneiforme
sau în buncăr, în faţa camerei de luat
frumos vederile celor mulţi dar muţi,
când un paparazzi e un coiot de oraş
iar reporterul doar un tip curios
războiul se dă în reluare în multe
episoade la tv, arta e şi ficţiune şi
luptă cu dezinformarea în oslo
tel aviv new york bruxelles bagdad
damasc iată califul harun al raşid
adumbrit de o mie şi una de nopţi
cum amestecă basmele cu adevărul
în bărăgan floarea soarelui e mai neagră
decât cernoziomul crăpat de secetă,
în capitală nu mai sunt bragagii,
în dâmboviţa nu mai e apă,
dreptatea a ieşit din tribunale,
sub zdrenţe are ochii scoşi,
simulează alte boli mărunte
dar are cancer şi cerşeşte pe la colţuri
şi nimeni nu o bagă în seamă,
şi nimeni nu o bagă în seamă...
POEMUL COPACILOR
Copacii ucişi cu securea
sub secera lunii, copacii
nu îi vedeam, doar pădurea,
nu vedeam câmpul, doar macii
printre copacii albi şi negri
treceam cu soţ şi fără soţ,
chiar şi aşa păream integri,
dar cum eram, nu mai ştiam:
făceam război sau mic negoţ
eram cei galbeni, albi şi negri
într-un despădurit vietnam
copacii mor în picioare de scrin,
lustrul lor de şerlac şi coate
oglindesc o nouă estetică,
în lacuri ascundem venin
iar în sertar nestemate
dintr-o nouă artă poetică –
ei pot muri în viori, într-un vis,
sau într-o uşă care s-a închis
departe foşneşte şi iată-l aici,
copacul cel mort – gazeta asta
în care îţi împachetează nevasta
mâncarea când pleci la servici.
ALFABET
Atâta ambră am avut aseară,
bolnav, bolovănos, beat bănuind
condeiul credincios ce cutezase
dorite drumuri dis de dimineaţă:
erau echidistante erele eline,
făgaşuri fumegânde, forme fulgurate,
grăbite gesturi grave, gorganele golaşe,
homeric hohot hăituind himere
iubind intimitatea iernilor incerte
încet întrebătoare încă în înalturi,
jar jucăuş, jarişte jinduind
limpide lacuri, linele limanuri
misterios măsoară mari migraţii
nori neguroşi, noian necruţător
opriră oare oropsitul ornic
prădând puful păpădiilor pudice
repede răstălmăcind răvaşul rugurilor
sau surprinzând stăncuţele stinghere
şi şuieratul şerpilor şireţi
tărîmul toropit, talvegul tainelor
ţânţarii ţiuind, ţara ţintirimului –
uitară ulmii umezi ultimele umbre,
veştile vestejite vă vin vouă,
zadarnic ziua zăvoreşte zorii...