home

Horst SAMSON

                           traducere de Dan Dănilă ©


E voie să se plāngă

                            pentru tata
e zăvorātă
uşa către nepăsarea mea
frica
nu ştiu īncotro duce
ştiu doar de unde vine

o viaţă pentru geamantane
spune tata
şi se freacă pānă la rană
de povara patriei lui

sub un cer fără semnalmente deosebite
se destramă la margini
viaţa lui

e voie să se plāngă
spune tata

Poezie germano-romānă

Intru primul prin uşa turnantă
şi ies al doilea.
Privesc
īmprejur
īn necunoscut.
īntr-o celulă
adīnc īn creier
un avion decolează
de pe pistă.
Un autobuz trece pe alături.
īn faţa mea e un chip.
Ăsta sunt chiar eu,
sau sunt eu totuşi?
Īmi scot carneţelul din buzunar,
īncep să scriu o poezie,
tot mai greu se mişcă stiloul
deasupra hīrtiei.
Am ajuns,
notez eu,
imposibil de trecut cu vederea, de ignorat cu auzul,
ne tīrīm pe nisip ca racii.
Īmi şterg sudoarea de pe ochi,
sus deasupra mea soarele,
arzător,
mare
şi de temut
o dīră de abur īn aer.
Mai bine lasă asta,
īmi şopteşte cineva
īn ureche.
Hai să ne jucăm de-a visul
şi apoi eu īţi smulg capul
iar tu ghiceşti cine a fost.

Marea

Ei stăruie pe ţărm, mici ca nişte chibrituri,
plutesc
īn gīnd spre larg īn ochiul roşu
īncercănat.
Orizontul
e fitilul
care le aprinde capetele.
Nisip li se scurge
pe trupuri. Ei aşteaptă
calmi
la picioarele crucii de lumină de peste apă. Sunt
piraţi? Sunt de-ai dreptăţii?
Vīntul hoinar nu cunoaşte
nici o lege,
bine,
pleacă.
Sunt tineri şi sunt bătrīni,
şi au ajuns la mare!

Elegie

Cerul ca o bucată
de hīrtie de ziar, o filă,
de efemer pe partea interioară
a frunţii. Iar pescăruşii
deasupra fluviului Main par nişte
pietre zburătoare. Sub piele
lucrează plutoniul
celor singuratici, hrăneşte ochiul
de timpuriu cu lebede.


Cāntecul deţinutului

Se moare greu sub propria piele,
eu trăiesc negru pe alb.
Ploaia atārnă pieziş, aerul īncărunţeşte,
īn cer se topeşte gheaţa.

Autobiografie punctuală

Vecinul Hans īşi pune noaptea
casca de oţel pe cap,
īşi vāră o carte de rugăciuni
īn buzunarul de la piept
şi porneşte cu NSU-ul lui cel negru
peste un cāmp minat de lāngă Narva
īn direcţia Leningradului;
dimineaţa la cinci
e iar aici.

Noaptea lui Edom
Je t' apporte l' enfant... Stephane Mallarme     
 
Vārful compasului
īn moarte. Bănuieşti cercul,
geologia trădării
pānă īn celulele
nervilor. Īn globul luminii
pālpāie inima. Din ţară picură
tăcere
şi sānge. Ce mai arde
īn noapte e mac īnvăpăiat,
ce mai rămāne din Edom
sunt silabe īn creier
şi flori de tortură,
ele năpădesc fără zgomot.
 
Cuvāntul la sfīrşitul secolului
 
Suntem liberi, să vānăm
sau să fim vānaţi. Cineva ia
cuvāntul. Mereu există cineva care
ia cuvāntul,
la īnceput de secol sau
la sfārşit de secol sau cāndva
īntre ele. Cineva trebuie s-o facă,
deci eu iau acum,
la mijlocul cuvāntului,
cuvāntul. Acesta e un cuvānt,
zic eu, şi pentru aceasta
un cuvānt nu ajunge.
Aici ia cineva cuvāntul
care are cu adevărat ceva de spus:
aici, zice el,
a luat cineva cuvāntul
care de fapt nu are
nimic de spus!

And the Dead Tree Gives No Shelter *
 
Supermagazinele părăsite şi īnchise
corpurile. Cinematografele
goale şi cerul
amuţit. Totul pare mort, călătorii pe mare
şi ora ceaiului. Noi eram
īnaintea noastră aici, noi
am căutat īndelung şi puţin
am găsit. Vezi
vāntul pe banca martorilor. Şi ce
e cu mine? Eu, care şezui la Teba
sub poartă*,
eu, care am călătorit
īn regatul morţilor, sunt ca şi tine
singur şi ştiu, nu există pentru asta
īn această oră violetă* nici un alt
cuvānt. Afară se mişcă
uşor o frunză, īn creier
dragostea este
ultima minune.

(* T. S. Eliot – The Waste Land)

back