|
| |
LA DESPĂRŢIREA DE GEORG SCHERG*
Îmi vine foarte greu să vorbesc la trecut despre
Georg Scherg: nu numai pentru că s-a scurs aşa de
puţină vreme de la moartea lui şi de la ultima
noastră întâlnire, ci fiindcă ar trebui să scriu
despre el o poezie foarte lungă care acum nu e
încă posibilă, poate pentru că prea sunt
înconjurat de cărţile, scrisorile, desenele,
caligramele, fotografiile şi chiar vocea lui,
conservată pe CD şi bandă video. Toate acestea,
simboluri spirituale, iar cei care îl cunoşteau
mai bine, dar şi cei care îl întâlneau pentru
prima dată nu puteau să nu observe că în cazul lui
spiritul stăpânea fragilitatea trupului, fiind
structura lui de rezistenţă, asa cum, vai, prea
rar ne e dat să vedem la semenii noştri. Iar
spiritul nu se supune legilor timpului...
Ne
încânta pe toţi cu lecturi şi recitări
electrizante, unele improvizate ad-hoc, pentru
prieteni sau vecini care veneau să îl viziteze,
altele de pe scenă, în aulele centrelor
universitare sau în faţa sălilor arhipline, dar
fără să devină niciodată "oficial", şi nu era
invitaţie la care să nu răspundă cu plăcere,
fiindcă se simtea la fel de bine între elevi,
studenţi sau seniori – avea multe de povestit şi
povestea cu plăcere. Te fermecau erudiţia lui,
generozitatea, umorul discret şi natural, uneori
ironic sau autoironic, memoria prodigioasă, cu lux
de detalii despre lucruri petrecute uneori cu
peste şase decenii în urmă, ospitalitatea
exemplară, optimismul şi încrederea în artă şi
cultură, sesizate ca secvenţele noastre pozitive
şi înalte, mereu în nevăzută luptă cu celelalte,
mai joase şi mai terne, dar inevitabil incluse
structurii umane. Era o fire extraordinar de
senină, de aceea urmele anilor de restrişte, ai
prigoanei comuniste şi ai închisorilor rămăseseră
cicatrizate discret, undeva într-o provincie
ascunsă a sufletului; eu nu l-am văzut niciodată
nervos sau irascibil, în schimb ştia să râdă cu
lacrimi.
Avea casa deschisă tuturor, iar talentele culinare
ale Marianei (ea însăsi artist plastic căutat, cu
numeroase expozitii), erau tentaţii suplimentare
de a reveni; cine cunoştea casa Scherg, venea cu
plăcere şi a doua oară. Îl căutau foşti studenţi
sau elevi, prieteni mai vechi şi mai noi,
scriitori, artişti plastici, reporteri sau
persoane oficiale care doreau neapărat să îl
cunoască, într-un pelerinaj neîntrerupt, încât mă
întrebam uneori când mai găsea timpul şi linistea
necesare creaţiei şi re-creaţiei.
Pe lângă scris, tradus şi desenat, ştiu că avea o
corespondenţă bogată, iar scrisorile lui,
adevărate opere de artă, cu litere minuscule,
caligrafiate minunat, erau dintre puţinele pe care
le primeam şi care mai puteau să îmi farmece
ochiul, în lumea maşinilor de scris, a
imprimantelor laser şi a poştei electronice.
Acum, la despărţire, când cuvintele sunt
neputincioase, au rămas în urma lui oamenii care
îl iubesc, cărţile lui, locurile pe care le-a
îndrăgit şi speranţa noastră că fluxul spiritual
va vieţui mai departe şi că ne vom reîntâlni
mereu, pe planuri nebănuite încă.
Fără Georg Scherg, lumea este mult mai săracă.
Dan Dănilă, Leonberg*
Poetul, prozatorul, dramaturgul şi traducătorul
GEORG SCHERG, cel mai prolific scriitor de limbă
germană din România, s-a născut la 19 ianuarie
1917 în Braşov, fiind al treilea fiu al cărăuşului
Peter Kurmes. Tatăl moare cu câteva luni înaintea
naşterii lui, pe front. La naştere decedează şi
mama, iar cei trei copii sunt preluaţi de
orfelinatul evanghelic din Braşov. În 1922 Georg
este adoptat de pielarul braşovean Ernst Scherg.
Urmează anii de şcoală (1923-1927) şi gimnaziul
Honterus (1927-1934), unde l-a avut profesor pe
scriitorul Adolf Meschendörfer. Din anii de liceu
datează primele scrieri, dar războiul, greutăţile
postbelice şi situaţia locală specifică au amânat
debutul literar. Tânărul studiază în paralel şi
muzica, iar în anii 1934 şi 1935 activează ca
profesor particular de vioară şi limbi străine. În
anii 1935-1937 studiază în Germania şi Franţa
romanistică, muzică şi filosofie, în Gießen,
Berlin şi Paris. Între 1938-1941 este înrolat în
armată, la Târgu Mureş. Din 1941 până în 1944 îşi
continuă studiile de filologie în Tübingen şi
Strassburg. În anul 1942 se căsătoreşte cu Erma
Teindel, o ardeleancă, iar în 1943 se naşte fiul
Cornelius. În anii 1944 şi 1945, predă germana,
latina şi istoria la liceul din Reutlingen
(Germania), activând în paralel ca translator şi
traducător. n februarie 1947, Georg Scherg pleacă
spre Braşov, pe jos; deşi fusese prevenit că va
avea de suferit într-o ţară intrată în sfera de
influenţă a Rusiei comuniste, intră clandestin în
ţară, cu un paşaport românesc deja expirat şi se
stabileşte în oraşul natal. Între 1948 şi 1953
este profesor de limba germană în Braşov, Codlea
şi Hălchiu. În 1948 se pronunţase divortul, iar în
1949 urmează a doua căsătorie cu Ditta Kummer,
profesoară de gimnasică şi muzică din Braţov. În
1950 li se naşte o fiică, Konstanze. În 1952,
tatălui, Ernst Scherg, i se confiscă averea, în
urma unei percheziţii la care se găsiseră 23 $
rămaşi dintr-o călătorie în străinătate. Bătrânul
este arestat dar eliberat curând din motive de
boală şi vârstă înaintată. În acesti ani, Scherg
îşi prezintă primele creaţii literare în cadrul
bisericii (o piesă de Paşti, recitări şi lecturi
cu public) şi în cadrul cercului literar local. În
1954 debutează cu volumul de teatru Giordano
Bruno. În acelasi an i se
nasc gemenii Christian şi Sibille, Scherg devine
membru al Asociatiei scriitorilor din România şi
începe să publice volume de teatru, (Ovid.
Trauerspiel) povestiri şi un prim roman Da keiner
Herr und keiner Knecht, 1957. În acelaşi an este
numit şef de catedră la Universitatea Babeş-Bolyai
din Cluj, specialitatea germanistică. În 1958
publică volumul Die Erzählungen des Peter Merthes.
La 30 septembrie 1958 este arestat, iar după un an
de arest preventiv şi perindări prin închisori,
este condamnat la 20 de ani de muncă silnică,
într-un proces public, pentru că ar fi instigat
împotriva statului comunist. A trecut prin
închisorile din Codlea (1959-1960), Jilava (1960),
Gherla (1961-1962) şi lagărele de muncă silnică de
la Grădina (Balta Brăilei), Stoenesti şi Periprava
(Delta Dunării). La 12 octombrie 1962 este
eliberat pe neaşteptate, în anul următor îşi
câstigă existenta ca lucrător la canalul Tömösch
din Braşov, iar din 1963 până în 1968 reuşeşte să
se angajeze ca violonist la Filarmonica
braşoveană. În 1968 este reabilitat, după ce are
ocazia să-şi prezinte situaţia la o masă rotundă
pe care Ceauşescu o organizase pentru a cunoaşte
mai bine comunitatea germană şi problemele
acesteia. Este repus integral în drepturi şi i se
restituie o bună parte din bunurile şi
manuscrisele confiscate. În acest an îi apar
volumul de poezii Die Silberdistel şi romanele Das
Zünglein an der Waage si Der Mantel des Darius.
Între 1968 şi 1970 a fost profesor de germană şi
literatură universală la liceul Honterus din
Braşov, iar din 1970 este chemat ca şef de catedră
la noua Facultate de filologie din Sibiu, secţia
literatură germană. În 1971 apare romanul Penelope
ist anderer Meinung. În toţi acesti ani, inclusiv
cei de închisoare (a scris în închisori cărţi
întregi, în memorie), Georg Scherg a fost foarte
productiv ca autor de poezie, proză (Baß und
Binsen, 1973) şi teatru, a tradus şi transpus
lirică şi proză, mai ales din limba română. I s-a
permis să călătorească în Cehoslovacia, DDR şi
BRD, unde l-a vizitat pe Cornelius, fiul din prima
căsătorie. În 1975 se căsătoreste pentru a treia
oară cu profesoara de arte plastice Mariana
Ferăstrău, originară din Brasov, care i-a născut
un fiu, pe Sachs Walter. În 1976 apare romanul
Paraskiv, Paraskiv. În 1978 publică volumul de
versuri Im Lande Ur, în 1979 romanul Die Axt im
Haus iar în 1981 un alt roman Der Sandkasten. În
1984 este distins cu titlul de Profesor emerit. În
1985, un nou volum de poezii, Gastfreundschaft.
Întreţine relaţii cu Ion Caraion, Alexandru
Ivasiuc, Constantin Noica, Mircea Ivănescu, etc.
şi cu numeroşi scriitori din DDR şi RFG. În 1987
publică volumele Die verhohlene Münze si Die
Schuldbürger; în acelaşi an cere emigrarea în RFG,
împreună cu soţia şi fiul cel mic, dar deabia în
martie 1990, după căderea lui Ceauşescu, reuşeste
să plece şi se stabileşte într-o zonă foarte
pitorească din apropiere de Tübingen, oraşul
studiilor lui din tinerete, la Mössingen-Belsen şi
mai apoi la Bodelshausen. Călătoreşte prin lume
(Grecia, Turcia, Franţa, Italia, etc) în căutarea
unor locuri istorice şi culturale cruciale; în
1997 îi apare un vast roman-parabolă, Goa Mgoo
oder die Erfindung der Unsterblicheit iar în
acelaşi an este numit Doctor honoris causa al
Universităţii Lucian Blaga din Sibiu. În 1987
publică un volum de poezii Schriftbild und
Bilderschrift iar în 1998, apare în ediţie
bilingvă, Sommerliches Divertimento / Divertisment
estival, ciclu de poezii inspirate de desenele lui
Traian Gligor şi transpuse mai apoi în româneşte
de Dan Dănilă. Ediţia bibliofilă Piranda,
reproducând un ciclu mai vechi de poezii
caligrafiate, ornate cu miniaturi, apare în 1999
la o editură de artă. A tradus mult din literatura
română, din Mihai Eminescu, Tudor Arghezi,
Alexandru Ivasiuc, Constantin Noica, Ion Caraion,
Marin Preda, Nicolae Breban, Laurenţiu Fulga, etc.
Pentru detalii amănunţite privind viaţa şi opera
lui Georg Scherg vă recomand dizertaţia
filosofică, lucrarea de doctorat a lui Gert
Ungureanu, care i-a fost student la Sibiu
– Die Kunst ist eine
Zigeunerin namens Piranda, Intertextualität und
Gruppen-kommunikation in der Diktatur
– die Oraliteralität in den
Texten des siebenbürgischen Autors Georg Scherg,
apărută în 1999 la editura Saeculum din Sibiu.
Georg Scherg, un caracter de o rară generozitate
şi un spirit deosebit, se stinge în deplină putere
creatoare la 20 decembrie 2002, în urma unei
fracturi de femur şi a operaţiei.
back
|
