| |
CALENDAR POETIC
volumul
a apărut în
septembrie 2006 la editura BrumaR din Timişoara
într-un tiraj limitat. Puteţi comanda un exemplar
direct la editura BrumaR
AŞADAR
Preferi răspunsului întrebarea
la care doar inima îndrăzneşte
într-o fabuloasă insomnie –
chiar de vei aştepta vreodată
arderea de dincolo de moarte
şi visuri uitate, în tot atâta scrum
se cuibăreşte şi devine piatră
iar întrebarea pietrei este cea mai grea
căci din castitatea ei naşte timpul
într-o mişcare aproape invizibilă
când muntele se preface în prund
şi prundul într-un soi de rugină
preferi răspunsului întrebarea
iar absintului privighetoarea...
ZILE
Sunt zile care se deschid
precum cărţile noi – coperţi uşoare
te cuprind între răsărit şi amurg,
îţi măsoară împrejurul carnal
răsfoindu-ţi toate obsesiile
şi te răstignesc printre piscuri
de cuvinte – acolo unde aerul
e subţire, unde timpanele dor
iar tăcerea se acordează
cu nuanţe rafinate de umbră
iar când se închid, îţi adie
ceva nedefinit peste faţă,
ca o presimţire a călătoriei
şi noaptea apare fiinţa din vis
cu şoaptele ei, frumos despletite...
AUTOPOEM
Trufaş, un poem care însuşi se scrie
cu sânge de floare şi pană mierie,
îngenunchez la picioarele tale, orbit
ca regele cruciat visând graalul
dacă doar pavăza aceasta mi s-a ursit,
dacă mi s-a dat umbra aceasta pe pământ,
n-am fost blestemat să mă tem de copil
de luna nemiloasă cu seceri de gheaţă
şi nici de germenii ucigaşi din cuvânt
nefiind nenăscut doar din mâluri de nil
sub piramide să mă petrec de o viaţă,
şi să simt doar în gând, când şi când
licori, sânge şi fum de papirus pe faţă
mai caut înscrisuri în grota adâncă
eu am văzut templul din carne ivit
precum viaţa care ţâşneşte din stâncă
cu nădejdea mai subţire ca firul de aţă
lângă apa iordanului când m-am oprit
şi mi-am închipuit o nouă dimineaţă
în care eram leul cel tânăr, temut şi iubit...
PRIMELE
Primele amintiri neamintite:
cântecul mamei aşteptând să nască,
o inimă deasupra ta pulsând
şi lumea acvatică legănată
în pântec cu gusturi de umbră
sărată – şi totuşi degrabă uitate
odată cu primele raze de soare,
cu vocile chemate şi chemând
şi cu prima întrebare – unde
te vei ascunde de raze şi de vânt,
de gustul sălciu de pământ
şi de rugul tristeţilor viitoare?
BUSOLA
Nici măcar o insulă nu am
ca să mă invidieze prietenii –
unde să fug de trădarea lor?
orgolii mărunte ca ouă de broască
ţestoasă îngropate pe plajă,
destinul ca un avion deturnat,
biblioteca pe cip la încheietură,
holograma mamei pe cortex
nici o povară pentru călcâiul zdrobit,
aş putea fi un globetrotter,
dar busola iar o ia razna –
în loc de nord, răsăritul
cu muzica lui de taraf,
ca o uriaşă plăcintă de casă
îşi ondulează limitele...
SCRINUL NEGRU
Tristeţea, ca ultima haină
pe care n-o dai la săraci;
îi pipăi răcoarea în taină,
că n-o recunoşti te prefaci
de-a ei căptuşeală pătată
te laşi mângâiat ca de apă
şi tremuri de frică deodată
că nu o să te mai încapă
sau c-o să ajungă sub roată
şi o să rămâi fără ea
şi nimeni nu o să mai poată
s-o coase aşa cum era
iar prima culoare avută
cea vie, aproape s-a şters,
e poate de-a pururi pierdută,
cum uiţi un cuvânt sau un vers
doar gândul s-o dai – peste poate,
chiar de-i demodată puţin
şi chiar dacă-i ruptă la coate,
tu tot o îndeşi într-un scrin...
DACĂ
Dacă limba mea, căluşul amar
(fără de care aş respira mai uşor)
e muşchiul cel mai important
după inimă sau cauza exilărilor
dacă limba celui care tăcut
absoarbe din amintite ecouri
mai mult decât apropierea
din labirintul fragil al urechii
cum să nu te supui rostirii ei
cu alfabetul hai-hui în sânge
de cuvinte pierdute, regăsite:
carnea e slabă, limba doreşte...
TESTAMENT
Vrajbe cu fier şi dragoste cu miere
prin nerăbdarea anilor trecură,
le caut urma stinsă ca o bură
la căpătâi, dovezi de înviere
în tainiţă agonisind avere
culori, miresme, tot ce nu apasă
mai mult decât o carte – nu am casă
de melc în labirint o mângâiere
ecoul stins al corzilor de iarbă
roteşte şi se zbate până piere,
ofranda e mai grea decât o salbă
ca fumul rechemat de adiere
nedumerit voi face calea-ntoarsă –
inimă întrebând pădurea arsă...
CALENDAR
Preludiul toamnei, virtuozitate,
magia împlinirii de nuanţe.
frunzişul care se aşează-n stanţe
e prund de curcubee sfărâmate
cu ochiul treci, cu pasul peste toate,
muzeul arde dar nimic nu piere,
miros de ceară şi miros de miere,
paleta unei vechi maestru poate
să povestească razele de soare,
un şir visat de orbitoare trepte
sau gestul renunţării înţelepte –
spirala unei frunze căzătoare...
back
|