27 ian 2010
Autor:Dan Dănilă
cândva plezneşte struna
minunată,
orfeu, batrân, nu-şi mai aude
paşii
nici melopeea cea
tărăgănată,
intâi se sting acutele
şi
başii,
apoi se
şterge melodia toat
ă
oh, amnezie,
ceara blestemată
care astupi timpanul vremurilor
ca şi
cum fariseii
şi afonii,
laşii
ar fi sufleuri
iar piesa terminat
ă
prin minte se
perindă dintr-o dată
cioran vorbind
în limba lui ca
saşii,
o simfonie, vai,
neterminată,
columb gesticulând cu
baştinaşii
sau liniştea, fidel
inregistrată.
