POETUL  ŞI  MAREA

Wolf von Aichelburg ne-a părăsit: marea l-a răpit pe acela care i-a închinat atâtea versuri, la ţărmul insulei Mallorca, în ziua de 24 august 1994. O operă vastă, de peste şase decenii, de poet, prozator, dramaturg, traducător şi artist plastic, este mărturia de o clasică armonie a unui destin intersectat de momente tragice, renunţări şi izolări, dar mereu învinse cu luciditate, inteligenţă şi demnitate.

Născut în portul adriatic Pola, la 3 ianuarie 1912, ca fiu al unui ofiţer superior de marină, Wolf von Aichelburg se stabileşte în 1922, împreună cu familia sa, la Sibiu. Elev al liceului Brukenthal, tânărul îşi descoperă vocaţia artistică. Este atras la început de pictură şi muzică, apoi începe să publice poezii.

Anilor de studiul filologiei, la Cluj şi Dijon, le urmează lungi călătorii de studii prin Germania, Italia, Austria, Elveţia şi Anglia. Se împrieteneşte cu Walter Cisek, Ion Pillat, Alfred Margul-Sperber, îl cunoaşte pe Lucian Blaga, care îi trezeşte interesul pentru literatura română. După ce reuşeşte să scape de deportarea în Rusia, va fi singurul scriitor german, membru al Cercului literar de la Sibiu. Publică în revista cercului sub pseudonimul Toma Ralet, alături de noii prieteni: Ion Negoiţescu, Radu Stanca, Ştefan Augustin Doinaş, Cornel Regman. Nedispus să facă nici un fel de concesii de la crezul său artistic şi refuzând orice apropiere de regimul comunist instalat, va cunoaşte, asemeni multor intelectuali, prigoana acestuia. Ameninţarea iminentă îl determină să încerce trecerea frontierei şi este arestat la Timişoara. Între 1948 şi 1956 va cunoaşte iadul închisorilor, munca silnică la canalul Dunăre-Marea Neagră, iar după eliberare, domiciliul forţat la Măicăneşti, în Moldova.

Reîntors la Sibiu, îşi reia activitatea literară; este însă arestat din nou, iar volumul de povestiri "Die Ratten von Hameln" este retras din editură şi distrus. Scriitorilor germani Andreas Birkner, Wolf von Aichelburg, Hans Bergel, Georg Scherg şi Harald Siegmund, acuzaţi de instigare, li se înscenează un "proces" după bine cunoscutele metode importate din est. Aichelburg este condamnat la 25 de ani de muncă silnică; va cunoaşte regimul de teroare al mai multor închisori, printre care Gherla, urmând doi ani de deportare. Va beneficia de amnistierea din 1964, iar în 1968 este reabilitat.

Debutează în volum abia la 57 de ani cu "Hanuri în vânt"; urmează alte cărţi şi compoziţii muzicale, care îl fac cunoscut abia la o vârstă înaintată. Din 1976 reîncep şicanările, interogatoriile şi i se interzice să călătorească în străinătate. reuşeşte să emigreze în Germania în anul 1980, iar din 1981 locuieşte la Freiburg. Publică volume de poezie, teatru şi eseistică precum şi numeroase traduceri, îşi editează compoziţiile muzicale şi colaborează la numeroase publicaţii literare de limbă germană şi română. Poartă o vastă corespondenţă cu personalităţi din întreaga lume, printre care îl  menţionez pe Emil Cioran. Călătoreşte mult, iubind natura şi valorile perene ale artei universale. A tradus din poezia lui Eminescu, Arghezi, Blaga, Bacovia, Barbu, Pillat, Stanca, Doinaş, precum şi lirică populară românească.

Întreaga sa creaţie literară este fidelă unor tipare de factură clasică şi ancorată în problematica tragică a secolului; distrugerii lumii, poetul îi opune unitatea formei şi încrederea în destinul demn al omului, capabil să înfrângă criza de conştiinţă şi credinţă. În dialog cu elementele primordiale sau cu obiectele modeste, cu plante şi animale, el descoperă sensuri şi legături tainice, sesizând în metamorfozele şi ciclurile biologice, tot atâtea răspunsuri la probleme filozofice. Statornicia şi renunţarea, suferinţa şi iertarea, pasiunea şi mândria sunt temele eterne ale unei viziuni umaniste, în care urii, războiului şi morţii li se opun speranţa, încrederea şi iubirea. Poetul declara într-o scrisoare:

 "Începutul poeziei e de natură magică. Cuvintele sunt alese şi orânduite în aşa fel, încât să schimbe ceva în lume. Versul nostru, european, în felul în care s-a dezvoltat din secolul al XII-lea şi până astăzi, cu rimă, strofe, metru sau vers alb, este un semn, o oglindă şi nu o comunicare de informaţie, constă în violarea limbii spre invocare, spre înduplecarea unei puteri în afara noastră".

Mai mult decât simplu pretext de incantaţie, marea a fost pentru poet una din temele majore, revenind obsedant de-a lungul întregii sale creaţii. Un volum publicat în 1977 poartă titlul "Pontus Euxinus".

Marea poate fi tărâm al odihnei eterne:

"Sfârşească-n tine orice drum, revoltă

tu doar odihnă eşti şi calm, sub cer

şi toată orbirea soarelui pe boltă

’n durata ta e lucru efemer"

(Mare matinală*)

hrană:

"Bogată în provizii de viaţă cum doar morţii,

bogată în viaţă cum sunt doar cei ce dorm,

în leagăn veşnic, oarbă ca lumina

de somn şi hrană plină"

(Pâinea mării*)

dar şi teamă ancestrală:

"Tivind cărarea-ngustă de scaieţi,

mereu în glie cu mirosul, sub vipii gâfâind,

o, mare, mare, mare,

molatecă în alge spumegând:

teamă a omului şi fiarei de obârşii".

(La Marea Neagră*)

marea poate fi personificare a liniştii eterne:

"Marea tăcerii, fără ecou

imaculată

de ţara neagră a lui Niciodată

înconjurată".

(Mare Tranquillitas)

loc al singurătăţii:

"Singur cu pescăruşii sunt iarăşi.

Dar nu vor să-mi fie tovarăşi.

Le fac semne, îi chem? Nu se-nclină..."

(Pescăruşi*)

al pustiului:

"Ţărm de mare, fără nume,

bărci de pescar au ars,

corăbieri, visând prin lume

aici nu au rămas"

(Gazel)

Dar pentru că poetul peregrin a iubit marea ca nimeni altul, dintre multiplele-i faţete cea mai adevărată pare cea a deplinei armonii;

"Nu vezi talazurile ce se sparg de stâncă

dar laşi răcoarea lor să te cuprindă-n gând,

iar de ţii ochii-nchişi, parcă le auzi cântând

şi vezi ca pe sub apă o lumină adâncă"

(Pontus Echintos)

Ea este, mai ales, drumul cel mai direct către ţara legendară a poeţilor:

"Spre mare se avântă în rotunjimi depline,

imaculate stânci. Direcţia de-ai şti,

chiar vag măcar, ai acosta cu bine

la poale de Parnas, tărâm de poezii"

(Pontus Echintos)

Am certitudinea, iubite prieten, că ai ajuns cu bine...

Dan Dănilă, 1994

-----------------------------------------------------------------------------------------

Notă: titlurile marcate cu asterisc sunt traducerile lui Ştefan Augustin Doinaş; celelalte îmi aparţin

home