DIMINEAȚĂ TÂRZIE –
Editura Limes 2013
POEZIA
Pentru unul ca mine, plecat în călătorie,
toate celelalte limbi sunt întâmplătoare,
dar iubirile noi au unghiile mai lungi,
perspectivele par felii suprapuse,
surzeniile – așteptări prelungite amar,
ochii mai însetați îmi citesc de pe buze
când plouă în orașul meu plouă cu mine
aproape în paralel cu emoțiile altora:
niște scânduri ude care au timpul lor
să devină cândva obiectele comune
uitate demult, îngropate într-un secol
despre care doar morții ar putea vorbi
numai în amintirea unei flori aplecate
cuvintele pot atinge marginea versului,
dar tot așteptând zadarnic răspunsul,
din veșminte, din mâneci sau buzunare
cade cuvântul mărunt de fiecare zi,
un scurt cutremur care trece în somn
mai nedeslușit ca o pasăre de noapte
îmi rămân toate întrebările dimineților
prin care dau târcoale de ceață statui
ZBOR
În fiecare zi învăț ceva din arta zborului
dar nu plătesc cu sânge orice șovăire:
mă ajută frunzele cu aurul lor toamna,
privesc șoimul plutind în văzduh,
simt aerul cum șuieră la subsuori
îngerii se sprijină și ei doar pe nori
totuși, e un chin să-ți porți umbra până
sus,
totuși, sunt prea aproape de pământul
cel nesupus, când prieten cu vântul,
când ghiulea atârnată perfid de picior
în fiecare zi inventez rădăcini mai
subțiri,
mă simt mai ușor, ca după o lungă boală –
îmi sunt doar palidă copie, sunt coală
pe care dansează ciudate lumini
privesc doar în sus când urc pe o scară
și fiecare treaptă odată cu mine coboară.