Balcaniada
După ce a
condus revista Academia Caţavencu
şi a luptat vitejeşte, ani îndelungaţi, cu morile de vânt, poetul
naţional Mircea Dinescu s-a resemnat şi a realizat că balcanismul e o boală, ca
orice boală cronică, nu chiar mortală, însă incurabilă.
Plai cu boi, noua lui revistă,
este o dovadă de renunţare, un pas înainte şi unul înapoi, ca la horă. Ultimele
tabuuri (i-)au căzut, singurul scop pare şocarea cu orice preţ a cititorului,
lucru greu de altfel, dacă citim paginile de titlu ale cotidianelor : realitatea
depăşeşte cu mult ficţiunea, s-a văzut dealtfel şi pe 11 septembrie. Dinescu s-a
întors acasă, balcaniada de abia acum începe.
Într-o ţară în care o mână de indivizi corupţi trag sforile,
acaparează bogăţii imense şi dau cu tifla legii, în care cei care fură puţin
sunt geloşi pe cei care fură ca-n codru, în care poliţia e în cârdăşie cu
tribunalul, pamfletul sau înjurătura nu au nici cea mai mică şansă de a
străpunge obrazul mai dur decât blindajul de tanc al mafiotului român.
Chiar şi Caragiale, de-ar mai trăi, s-ar retrage în exil, cu vorbele tocite. În
condiţiile corupţiei totale, au ajuns să ne fie aproape simpatici mincinoşii cu
şarm, şmecherii care ciupesc şi ei câte ceva, care ciugulesc firimiturile de sub
mesele bogaţilor, dar şi “inconştienţii” care îşi riscă sănătatea (şi chiar
viaţa) lovind în „grei". Impotenţa regimului de a pune capăt acestor
matrapazlâcuri nu e greu de explicat : „relaţiile" sunt extrem de „complexe",
orice familist îşi are finul, naşul, nepotul sau vărul, orice lovitură poate
produce contralovituri din direcţii nebănuite. Din când în când „discreţia"
infractorului se prăbuşeşte şi câte o victimă măruntă trage după ea câte un
peşte gras. Dar acestea sunt mai degrabă excepţii, „sistemul" funcţionează fără
prea multe pene. Când fiecare avem o vilă sau mai multe, de ce să stârnim praful
fără rost? Mai nou, chiar ultimele „bastioane" ale disciplinei şi ordinei parcă
se prăbuşesc, armata se ţine de afaceri dar n-are bani de bocanci şi nu e în
stare să recruteze indivizi sănătoşi la trup şi minte, primirea în NATO devine
astfel la fel de himerică precum aceea în UE. Cu sticla sub perină, poţi visa
orice.
În aceste condiţii, băieţii cu cap, la
propriu şi la figurat, îşi iau lumea în el ; nu e chiar dezonorabil să lucrezi
pentru Microsoft sau Daimler Benz, nu-i aşa?
Campania anticorupţie? Ar avea ea ceva şanse de reuşită dacă nu ar primi
lovituri mortale din interior.
Balcaniada aceasta, monşer, e de râsul lumii...
Dan Dănilă