50 de Poeme – Editura Timpul, Iaşi 2009
ISBN 978-973-612-348-1
Premiul pentru poezie "Cercul literar" al U.S.R. Sibiu pe anul 2009
POEMUL
Poemul e această preţioasă oglindă
spre care se apleacă fratele meu mut:
ceasul potrivit, culorile înserării,
în care dintre ele ne vom întâlni,
numai el le va şti, dintotdeauna,
de parcă am dormi acelaşi vis, aceeaşi
însingurare ne-ar cutreiera sângele
când hrănim lampa care fumegă iar
pe când eu aştept fără sfârşit scrisori,
la fel de coruptibil în insomniile lui
alege el rimele, modelează adânc
spaţiile şi sunetul grav dintre ele:
restul e doar chemare, ademenire
pentru un mai târziu, poate niciodată...
BEŢIE
E o seară aproape ca oricare,
un înger îmi plânge pe umăr,
un câine mi se culcă la picioare,
iar eu încep înfrigurat să număr:
degete, dorinţe, pahare,
adun merele cu visele perene,
gunoiul cu orbii şi ciorile,
cărţile noi cu orele de lene
melancoliile cu toate ardorile
sunt tot mai lucid, văd prin ziduri
bătrânii plângând, copiii cu riduri,
încep să plutesc peste maidane,
mă urmăreşte ceata din icoane –
e o seară aproape ca oricare alta,
îmi scriu ceva pe inimă cu dalta...
PĂDURE
Uitare mai deasă ca o pădure
în care ne rătăcim tot mai des,
îşi caută cuiburi cu aripi uşure
trei păsări gonite dintr-un eres
în trunchiuri cresc scaun şi masă
la care vom şede noi amândoi,
trece pe sus o boare ceţoasă,
cărarea spre lumea de-apoi
făcea un semn licorna din lună,
miez de tăceri, uitare de toate,
dormeau adânc pui de furtună
pe paturi de frunze roşcate...
PLOAIE
Ploaia care ne închide-n noi
zloata care ne încuie-n casă –
inimă, prescură din noroi,
patimă de carne pofticioasă
nou mileniu, tânăr şi barbar
ca o limbă încă netradusă,
vremea sună golul din pahar,
nimenire lângă masa pusă
umbre grave care se petrec
pe aleea dinspre vreme bună,
suflete înhămate la edec,
plouă aspru, îndelung, şi tună...
URCUŞ
Urcuşul muntelui, ce lungă trudă,
dar singura ce piscul ţi-l arată,
ajungi fără suflare şi deodată
îngenunchezi sfârşit pe stânca udă
sub tine se întinde lumea toată,
oricare înălţime ţi-este rudă;
urcuşul muntelui, ce lungă trudă,
dar singura ce piscul ţi-l arată
pentru cei rămaşi jos, ce soartă crudă,
ei n-o să înţeleagă niciodată
norocul de pe culmea fermecată;
ai vrea să cânţi, dar cine să te-audă?
urcuşul muntelui, ce dulce trudă.
BACOVIANĂ
Atrage muza spre pianul vechi,
pune un sfeşnic lângă partitură,
melancolia noastră fără gură
să îşi aştearnă cuibul în urechi
din alchimia mierii încrustate
a toate născătoarelor tăceri
să recompunem irositul ieri,
ecou de clopot ce abia mai bate
în amintire să găsim un parc
pustiu şi plin de frunze foşnitoare,
să se oprească timpul ca un arc,
doar gândul să pulseze, tot mai tare,
să stăm vrăjiţi în turla de abanos
a nopţii care ţese falduri grele,
să ne acoperim apoi cu ele
ca să visăm întruna şi frumos...
MIEZUL NOPŢII
Se scutur florile de sânger
moi ca aripile de înger
şi se întorc în putregai
se înmulţesc troienii cai
şi negurile se ţin scai
de coama lor în luna mai
şi nasc ahei în miez de noapte
cad toate poamele necoapte
şerpi se-noadă câte şapte
ies pe lună la răscruci
iepe sirepe fără lapte
miezul nopţii lor de şoapte,
cuiburile lor de cuci...